Te-am visat. In doua nopti la rand. Mi-ai aparut in vis spre dimineata si m-ai sarutat patimas, iar eu ti-am raspuns. Eram acolo, uniti intr-un sarut, nu ne-am mai fi dezlipit buzele. Parea ca asteptasem de-o vesnicie sarutul ala sau cel putin asa era pentru mine. Apoi m-am trezit. Manioasa, realizand ca n-a fost decat un vis, am incercat sa adorm la loc, sperand sa te-aduc din nou in reverie, macar pentru putin timp. N-am mai putut atipi, asa ca m-am ridicat in capul oaselor, mi-am intiparit imaginea sarutului in minte, mi-am pus un zambet tamp si l-am purtat toata ziua. M-am pomenit zicandu-mi, in sinea mea: "ce bine-ar fi sa stiu ca si tu te gandesti la mine, fie si o fractiune de secunda pe zi, mi-ar fi de-ajuns!" sau "oare si eu iti apar in vis asa cum imi apari tu, facandu-mi diminetile mai frumoase?". Mi-am dat seama ca inca n-am iesit din starea de visare si asta m-a intristat. Daca te-as fi putut atinge, de ti-as fi putut vorbi...dar ma simteam atat de departe, atat de neputincioasa.
Acum ceva vreme, ma gandeam la tine in timp ce citeam o carte in autobuz, si-n timpul acela am primit un sms. Era de la tine. Am inceput sa zambesc la gandul ca ar putea exista telepatie. Poate ca era doar chimia aceea intre noi. Cert e ca am uitat de carte, de autobuz, de toate. Fericirea ca te-ai gandit la mine in acelasi timp, ma umplea. Nici nu mai conta ce scria in acel mesaj.
Vorbeam de departare, insa pana si facebook-ul pare sa-mi faca in ciuda, aducandu-te mai aproape in fiecare zi, punandu-te primul in lista de prieteni pe chat atunci cand esti online. Parca mi-ar spune: "scrie-i, nu fi fraiera, ce mai astepti?". Tu nu-mi scrii, insa de multe ori ma mananca degetele sa-ti tastez ceva pueril si-apoi sa-mi para rau: "ah, ce prostie, n-ar fi trebuit s-o fac!".
E trecut de miezul noptii, in curand o sa merg la culcare si ma-ntreb daca am sa te visez iarasi. Sau cel putin asa sper...
Strasnic sarut. Pacat ca e doar reverie, numai in imaginatia mea.
Noapte buna!
