Am inteles. Am inteles ca sufletul se vindeca numai cu iubire. Ca orice ai face, oricum ai incerca, oricat ai avea, nimic nu-i de ajuns si totu-ti prisoseste. Nimic nu tine loc de iubire. Si nu exista antidot la suferinta din dragoste. Nimic nu suplineste lipsa iubirii adevarate. Nici sanul familiei, nici prietenii care-ti sar in ajutor (de parca ai fi neajutorat), nici micile placeri care te faceau sa iesi din cotidian. Toate sunt false refugii. Vorbele de duh, sfaturile sau compatimirile ce-ti sunt adresate nu fac decat sa te manie si mai mult. Asemeni vantului care sa face ploaia de vara sa para manioasa, angrenandu-i picaturile cu rafale de praf si facand-o sa-si piarda ritmul linistit. Te inversunezi si crezi cu incapatanare ca doar dragostea te poate lecui, te poate salva. Te salveaza de tine, de cel care ai putea deveni fara iubire. De epava care esti pe cale sa devii, de omul demn de mila si compasiune in care urmeaza sa te transformi. Frica de a ramane singur iti incolteste imediat in minte si in momentul acela iti iei adio de la tihna de pana odinioara. Cu fiecare zi iti faci mai multe reprosuri, ori cauti sa-i invinuiesti pe altii. E cat se poate de sigur ca universul comploteaza impotriva ta. Si nu e drept. Si te framanti, si-ti faci griji, si-o iei de la capat...cu tine...cu ceilalti...cu viata... Iti propui la un moment dat, dupa indelungi reprosuri, dupa suspine si smiorcaieli, sa faci o schimbare. Sa incerci sa te bucuri mai mult de viata, de timp, de fiecare anotimp, de fiece zi. E frumos. Si ar fi pacat sa suferi o viata intreaga. Iti iese un timp. Iti revii si parca viata nu mai e atat de inversunata impotriva-ti. Zambesti si-ti spui ca totul va fi bine. Asta o scurta perioada. Apoi revin sentimentele mai putin bune... Nu-ti doresti decat iubire si nu o poti avea. Cu cat iti doresti asta mai cu ardoare, cu atat parca ea fuge de tine. Si o vezi la altii care se bucura de ea. Atunci intervine invidia. O vezi si la cei care o au si nu stiu sa o aprecieze. Atunci intervine mahnirea. Si o vezi in fiecare moment al zilei, la fiecare colt de strada, in fiece persoana care trece pe langa tine. O vezi in florile de mai, o vezi in zborul pasarilor, o vezi in tot ce misca-n lumea asta. Numai in tine nu. Si e un gol imens ce porneste din stomac si urca la creier, intunecandu-l. Golul ce trebuia umplut de "fluturasi".
Ia-ti gandul de la iubire si mergi mai departe pe drumul inceput. Nu sta pe loc si nu apuca pe carari nebatatorite. Nu-ti ingreuna situatia mai mult decat este deja. Nu-ti chinui sufletul deja schingiuit de lipsa iubirii. Fa curat in mintea-ti si in sufletu-ti, pentru ca atunci cand iubirea va fi pregatita sa intre nestingherita. Las-o sa vina cand stie ea, caci cu siguranta nu a gresit drumul. Asteapta sa-i favorizezi aparitia. Fii bun si da-ti voie sa fii fericit. Nu-ti incatusa sufletul, de teama. Iubirea nu cunoaste aceste stari. Iubirea nu e vecina cu teama, cu mahnirea, cu rautatea, cu egoismul. Lasa ieri pentru azi si nu te gandi la maine. Fii tu, acum... Iubirea te vrea natural, nu prefacut, nu asa cum crezi tu ca te vrea.
Aduna-ma in brate, IUBIRE!
http://www.youtube.com/watch?v=-dHVYBwFins&feature=related
Si lasa-ma sa vad prin ochii tai de catifea.
http://www.youtube.com/watch?v=ckTr6WQB8Ys
Acum stiu. Iubirea nu e oarba. Ea are ochi de catifea. Are ochii tai.
