Cand iubirea pleaca

Cand iubirea pentru el dispare, creste, treptat, iubirea pentru ea. Si-atunci se transforma intr-un Narcis de natura feminina care nu mai are nimic de oferit, o fiinta fada, ce nu se poate bucura nici macar de iubirea ce si-o poarta siesi. Isi transforma iubirea in ura, iar toate frustrarile ce decurg de aici vor fi varsate asupra celor dragi, celor ce-i sunt aproape pentru ca e mai la indemana asa. Va plange si-si va varsa amarul doar ei, dar ce folos? Raul e facut. Nu mai poate schimba ce simte. Iubirea a dominat-o si i-a sorbit si ultima picatura de seva, a golit-o de tot ce era mai frumos. N-a vrut sa se termine asa, dar nu-i dupa placul ei. 

Ramane, seara tarziu, sa asculte asta pana la epuizare: 
 

Schimbare

Gasea adesea raspunsuri simple la intrebari complicate si invers. E adevarat ca esti cu atat mai fericit, cu cat stii mai putine. Dar unde ar mai fi sensul vietii, daca nu in cautare?! Sa nu vrei sa stii mai mult, sa faci mai multe sau sa afli lucruri noi, i se parea un mod simplist de a-ti duce viata. Un trai monoton, lipsit de griji, de framantari nu te face decat un om pe masura. O existenta deloc complicata, nu te face decat un simplu trecator prin viata, o fiinta anosta.

Isi ducea zilele fara sa-i pese de ziua de maine, fara sa se gandeasca prea mult la viitor. Isi facuse vise pe care era constienta ca nu le putera materializa. Cel putin in asta lume. Si-atunci n-avea planuri. Mai curand se complacea sa traiasca in trecut, decat sa se preocupe pentru viitor. Clipa prezenta era uneori o binecuvantare pentru ea. Facand ce-i placea, nu se mai gandea la nimic. Isi bucura sufletul cu lucruri marunte si-asta o multumea. Daca-si lasa gandurile sa alunece catre zilele ce veneau, o cuprindea brusc tristetea. Neimplinirea, dezamagirea, nemultumirea erau doar cateva dintre starile ce-i erau familiare. Si odata simtite, nu o paraseau prea curand. Nu-i dadeau pace. N-avea liniste. Bucuria clipei prezente tinea atat de putin, in comparatie cu grijile pentru viitor..

Regasindu-si linistea, era alt om. Avea tendinta de a se regasi la extreme. Omul extremelor. Poate ca din aceasta cauza vedea totul in alb sau negru. Niciodata gri.

Firea sensibila, caracterul slab de inger, starile de labilitate o facusera sa-i scada si mai mult increderea in sine. Stia prea bine ca pesimismul ce-o stapanea nu-i era benefic, era constienta de raul pe care si-l facea singura, insa nepuntincioasa sa schimbe ceva. 

Asa se hotarase, ironic, "fata care nu spune niciodata nu", sa faca mici schimbari in viata ei. Cei din jurul ei habar n-aveau cate din viata ei incepeau cu "nu". Se hotarase sa spuna mai des "da". Vroia sa uite negatiile, sa nu mai incropeasca ganduri negative. Nu i-ar fi fost atat de greu, dar stia ca mai incercase asta si esuase. Perioadele de optimism nu tineau mult. Plecau la fel de rapid pe cat veneau. Se saturase sa se planga siesi si se simtea depasita de greutatea apasarilor. 

O suparau doar nimicurile si ajunsese sa-si umple inima de venin, pentru lucruri carora n-ar fi trebuit sa le dea importanta. 

 

Propunandu-si sa zica "da" mai des decat si-ar fi imaginat vreodata, vroia sa vada urmarile. De-i va fi bine ori de-i va fi potrivnica aceasta hotarare. Avea sa devina "yes woman". Si asta pentru ea, nu pentru cei din jurul ei. Pentru ca nu-i mai pasa atat de mult de ceea ce credeau altii. Ajunsese sa se detaseze de asta, sa devina usor egoista. Ea, cea care ii punea pe ceilalti inainte intotdeauna. 

Sper sa-i fie bine, sa nu ajunga la extrema cealalta. Sa nu se schimbe in rau si sa descopere mentinerea pe linia de plutire. Sa-si gaseasca armonia sufletului si aceasta sa n-o paraseasca prea curand. 

Nu stiu cand voi reveni.

Cel mai probabil cand voi simti nevoia...